Rezultate pentru eticheta "testare covid"
Testare COVID fără programare și rezultate în maximum 12 ore, în cabinetele medicale amplasate în parcările unor centre comerciale din Constanța

Numărul constănțenilor care merg din proprie inițiativă să se testeze crește de la o zi la alta. Odată cu relaxarea măsurilor, oamenii au început să se gândească din nou la vacanță, iar asta înseamnă automat să aibă un rezultat negativ la testul Real-Time PCR. La centrele private este nevoie tot timpul de programare, iar acest lucru nu este o opțiune pentru cei care trebuie să plece urgent din țară. O variantă mai rapidă este testarea la unul dintre punctele medicale amplasate în parcările unor centre comerciale din oraș.
Testare COVID în farmacii: metoda prin care ministrul Sănătății va avea o evidență mai clară a numărului de persoane infectate

Testarea COVID va putea fi făcută în farmacii. Măsura a fost adoptată de Ministerul Sănătății, iar acum urmează ca oamenii să poată afla rapid dacă sunt sau nu infectați cu SARS-CoV-2. Contra-cost, bineînțeles. Reprezentanții farmaciilor au obligația de a raporta la Direcția de Sănătate Publică eventualele cazuri pozitive.
Aeroportul Internațional din Viena oferă testare COVID-19 pe loc pentru toți pasagerii. Sunt destinate celor care vor să evite carantina de 14 de zile. Însă testele nu sunt gratuite. Acestea costă 190 de euro.
COVID-19 a blocat aproape totul în majoritatea țărilor din lume. Nici în Emiratele Arabe Unite situația nu este prea plăcută. Viața a luat o turnură nouă și într-unul dintre cele mai scumpe orașe din lume, astfel că oamenii și-au schimbat obiceiurile. Pentru a veni în ajutorul lor, în Abu-Dhabi s-a deschis un centru de screening ambulatoriu, unde te duci cu mașina, ești testat chiar de pe locul șoferului, iar răspunsul se primește rapid.
A fost emis un nou algoritm pentru testare pentru noul coronavirus, recomandarea de internare în spital dacă rezultatul este pozitiv și, ulterior, externare. Au prioritate la testare persoanele simptomatice cu istoric de călătorie internațională, contacți simptomatici ai persoanelor confirmate pozitiv și personalul medical simptomatic. Mai sunt și alte categorii care intră în algoritmul de testare, însă sunt și cazuri care nu necesită realizarea unui test pentru noul coronavirus, conform Institutului Național de Sănătate Publică.